Ideea ceaiului de după-amiază a început la începutul anilor 1800 pentru a umple golul dintre mic dejun și cina târzie, obișnuită printre englezii bogați. Ducesei Anna, a șaptea ducesă de Bedford, i se atribuie popularizarea ceaiului de după-amiază.

Fiind de rang nobil, adesea simțea foame în așteptarea lungă înainte de cină, care era servită de obicei foarte târziu, în jurul orei 20 sau 21. Pentru a-și potoli foamea, a început să i se aducă o tavă cu ceai, pâine și unt în jurul orei 4 după-amiază.

Prietenilor ei le-a plăcut ideea și, în curând, aceasta a devenit un obicei social îndrăgit în rândul clasei superioare britanice.

Grădini de ceai și săli de ceai

Pe măsură ce ceaiul de după-amiază a câștigat popularitate, Tea Gardens și Tea Rooms au început să răspundă cererii tot mai mari pentru această activitate socială. Aceste locuri ofereau un cadru rafinat în care oamenii se puteau aduna, savura ceai și se răsfățau cu sandvișuri, scones și deserturi.

Una dintre primele și cele mai renumite săli de ceai a fost Gunter’s Tea Shop, care s-a deschis la Londra în 1828. A stabilit un standard înalt și a devenit curând un loc de întâlnire la modă pentru clasa superioară a orașului. Gunter’s a jucat un rol crucial în modelarea tradiției ceaiului de după-amiază în ceea ce este astăzi.

Ceai de după-amiază rafinat

În secolul al XIX-lea, ceaiul de după-amiază a evoluat într-o tradiție mai rafinată și formală. A devenit o oportunitate pentru doamne de a-și prezenta cele mai bune porțelanuri, argintărie și lenjerie de masă și de a demonstra maniere și abilități sociale impecabile.

Meniul tipic de ceai de după-amiază includea sandvișuri cu umpluturi precum castraveți sau somon afumat, scones serviți cu smântână și gem, și o selecție de produse de patiserie delicate și prăjituri în miniatură. Ceaiul era de obicei preparat într-un ceainic de argint strălucitor, oferind o gamă de amestecuri, cum ar fi English Breakfast și Earl Grey, care au rămas preferate printre oaspeți.

Diferența dintre ceaiul de după-amiază și ceaiul înalt

În timp ce „Afternoon Tea” și „High Tea” sunt adesea folosite în mod interschimbabil, ele descriu de fapt două obiceiuri istorice diferite. Ceaiul de după-amiază, așa cum am discutat, era o masă ușoară savurată de clasele superioare pentru a reduce decalajul dintre mese.

„High Tea” era o masă de seară mai consistentă, consumată de clasele muncitoare. Și-a primit numele pentru că era de obicei servită la o masă înaltă, nu la o măsuță de cafea joasă, așa cum era cazul cu ceaiul de după-amiază.

High Tea includea de obicei mâncăruri mai consistente, cum ar fi mezeluri, brânzeturi, pâine și uneori plăcinte sau prăjituri. A servit ca o masă substanțială pentru a satisface clasa muncitoare după o zi lungă de muncă.

Experiența modernă a ceaiului de după-amiază

Astăzi, ceaiul de după-amiază a evoluat într-o tradiție îndrăgită, de care se bucură oamenii din întreaga lume, indiferent de clasa socială. Deși păstrează un element de eleganță și rafinament, a devenit și mai incluziv.

Multe cafenele și săli de ceai din hoteluri oferă acum ceai tradițional de după-amiază, care include sandvișuri, scones, produse de patiserie și o varietate de ceaiuri fine. Aceste locații se remarcă adesea printr-un decor frumos, mese elegante amenajate cu porțelan fin și servicii atente.

Ceaiul de după-amiază a devenit, de asemenea, o modalitate populară de a sărbători ocazii speciale, cum ar fi zilele de naștere sau dușurile de mireasă, sau pur și simplu de a te bucura de o după-amiază confortabilă cu prietenii și familia. Oferă un moment de relaxare și distracție în lumea noastră în ritm rapid, evocând un sentiment de nostalgie pentru o perioadă în care viața se mișca într-un ritm mai lent.

După ce am explorat istoria bogată și tradiția în evoluție a ceaiului de după-amiază, ce părere aveți? Acest ritual atemporal rezonează cu voi sau poate vă inspiră să-l experimentați direct?

Simțiți-vă liber să vă împărtășiți gândurile în comentariile de mai jos și să continuați conversația despre acest deliciu prin excelență britanic!