Croissantul, cunoscut astăzi ca simbol al produselor de patiserie franceze, își are de fapt rădăcinile în Austria.

Acest deliciu cu unt și fulgi își are originile încă din secolul al XVII-lea, în Viena, cu mult înainte de a deveni un produs de bază al brutăriilor franceze.

Deci, cum a călătorit acest produs de patiserie în formă de semilună, inițial legat de o victorie istorică, din Austria pentru a deveni un simbol global al bucătăriei franceze? Să ne scufundăm în istoria sa fascinantă.

Originile în Austria: Nașterea lui Kipferl

Povestea croissantului începe în 1683, în timpul încercării Imperiului Otoman de a cuceri Viena. Potrivit legendei, în timp ce armata otomană încerca să se strecoare în oraș prin tuneluri subterane, brutarii vienezi, care lucrau până târziu în noapte, au auzit zgomotele săpăturilor. Aceștia au alertat apărătorii orașului, zădărnicind atacul și asigurând supraviețuirea Vienei.

Pentru a sărbători victoria, brutarii au creat un produs de patiserie special numit kipferl, care înseamnă „semilună” în germană. Forma sa semilună era un omagiu adus emblemei de pe steagurile otomane, simbolizând înfrângerea acestora. Făcut din făină, unt și zahăr, kipferl era o versiune mai densă și mai puțin fulgioasă a ceea ce recunoaștem astăzi ca fiind croissantul. Totuși, semnificația sa culturală și forma distinctă au pus bazele pentru ceea ce avea să vină.

Intrați în Franța: o patiserie potrivită pentru o regină

Kipferl-ul a rămas un răsfăț popular austriac până când a atras atenția regalității franceze în secolul al XVIII-lea. Momentul esențial din istoria croissantului a venit atunci când Marie Antoinette, o arhiducesă austriacă care s-a căsătorit cu regele Ludovic al XVI-lea al Franței, l-a prezentat la curtea franceză pe iubitul kipferl al patriei sale. Tânjea după aromele Vienei și le-a cerut brutarilor francezi să recreeze această patiserie pentru ea. Curând, kipferl-ul a devenit o delicatesă la modă printre aristocrații francezi.

Brutarii francezi, cunoscuți întotdeauna pentru finețea lor culinară, au adaptat kipferl-ul folosind tehnicile lor unice de laminare, încorporând mai multe straturi de unt și aluat pentru a obține acea textură ușoară și fulgioasă. Această transformare a dus la crearea prăjiturii aerisite, în formă de semilună, pe care o cunoaștem astăzi ca fiind croissantul.

A deveni o icoană franceză: ascensiunea croissantului

Până în secolul al XIX-lea, croissantul s-a stabilit ferm în Franța. Numele său francez, care înseamnă „semiluna”, a rămas ca un tribut adus rădăcinilor sale austriece. Prima mențiune scrisă a croissantului a apărut în 1863 într-un dicționar culinar francez. Însă, în timpul secolului al XX-lea, croissantul a crescut cu adevărat în popularitate, devenind sinonim cu cultura franceză a micului dejun.

Brutăriile din Paris au început să perfecționeze croissantul, folosind unt de înaltă calitate și rafinând procesul de laminare. Rezultatul a fost un produs de patiserie crocant la exterior, fraged la interior și delicios de unt la fiecare mușcătură. În curând, croissantul a devenit un aliment de bază al dimineții, asortat adesea cu o ceașcă de cafea sau ciocolată caldă.

Un simbol global al bucătăriei franceze

Astăzi, croissantul nu mai este doar o patiserie franțuzească; este o icoană internațională. De la cafenelele mici de cartier din Paris până la brutăriile de lux din New York, croissantul a cucerit lumea. Versatilitatea sa a dus la nenumărate variante, inclusiv croissante cu migdale, croissante cu ciocolată (pain au chocolat) și chiar opțiuni sărate umplute cu brânză și diverse legume.

Dar, indiferent de modul în care este servit, esența croissantului rămâne înrădăcinată în călătoria sa lungă și sinuoasă de la Viena la Franța. Cu fiecare mușcătură de fulgi, nu vă bucurați doar de un răsfăț delicios, ci degustați o bucată de istorie care acoperă secole și culturi.